Istoric


Prima tabără biblică (organizată în august 2005, la Moeciu de Sus, jud. Braşov) a însemnat, printre altele, prima tabără de tineret din zona Munteniei, cu dietă strict vegetariană (vegană). Profesionalismul şi dedicarea echipei de la bucătărie (condusă încă de atunci de Ani şi Mirel Băduţ) au reprezentat unul dintre marile secrete ale succesului. Au participat, în general, studenţi bucureşteni, dar şi prieteni de-ai lor, unii dintre ei din provincie, alţii stabiliţi peste hotare. Unele dintre seminarele prezentate au fost semnate de Lucian Cristescu, Zoltan Szallos şi Cătălin Bărbulescu. Datorită unei experienţe care a depăşit aşteptările, s-a născut ideea de a relua proiectul în iarna aceluiaşi an.

 

Al doilea proiect al taberei biblice (decembrie 2005 - ianuarie 2006) a provocat o nouă premieră. Pentru cei mai mulţi participanţi a însemnat prima tabără de tineret de lungă durată, organizată în perioada de iarnă. Numărul de participanţi a crescut, iar proporţia semnificativă a celor ce veneau pentru a doua oară a confirmat impactul primului proiect. Experimentul reuşise să-i convingă pe unii să-şi schimbe şi pe termen lung stilul de viaţă.

 

Al treilea episod (august 2006) s-a consumat în cadrul deosebit al Parcului Naţional Retezat. Cei care ne-au însoţit acolo îşi amintesc, de asemenea, condiţiile de cazare sub aşteptări. Ceea ce a impresionat însă a fost mobilizarea generală pentru depăşirea disconfortului pricinuit de lipsa condiţiilor sperate. A rezultat o experienţă memorabilă. Proiectul din august 2006 a depăşit semnificativ graniţele capitalei şi a confirmat că tabăra biblică devenea tot mai cunoscută.

 

A patra tabără biblică (decembrie 2006 - ianuarie 2007) a însemnat reîntoarcerea la Moeciu, cu cea mai importantă participare de până atunci. Peste 80 de tineri au petrecut împreună trecerea dintre ani. Recordul acesta nu va fi doborât însă, pentru că, în vederea atingerii tuturor ţintelor sale, tabăra biblică şi-a propus atunci să primească pe viitor maximum 60 de participanţi. Marele câştig a fost, fără îndoială, participarea unui număr mare de foşti sceptici cu privire la beneficiile acestui proiect. Tot în iarna lui 2006 a fost introdus şi un alt element de noutate, şi anume iniţiativa de a deschide şi mai mult proiectul pentru o participare diversă, dincolo de limitele confesionale.

 

Ajuns la numărul cinci (în iulie 2007), proiectul a convins de necesitatea unei organizări mai ample, care să corespundă cu aria largă în care tabăra biblică a devenit cunoscută. De asemenea, s-a redemonstrat nevoia unei integrări mult mai semnificative a dimensiunii misionare. A cincea tabără biblică ne-a condus decisiv către o planificare mai cuprinzătoare şi către o extindere spre alte zone de influenţă.

 

Cea mai complexă şi reuşită a fost, fără nicio îndoială, cea de-a şasea ediţie a taberei biblice. Cu o durată prelungită la 10 zile şi cu o organizare evidenţiată în mod special de participanţi, tabără biblică pentru tineret a convins că este pregătită pentru un nivel mai înalt al calităţii ofertei. Omogenizarea rapidă a grupului de participanţi a fost unul dintre succesele importante şi s-a datorat noii politici de înscrieri, care funcţionează şi în prezent şi este descrisă pe site. Programul a cunoscut îmbunătăţiri semnificative menite să favorizeze dinamica şi eficienţa activitaţilor. Seminarele au fost prezentate de medicii Moroșan și Gheorghiță de la Centrul de Medicină Preventivă Herghelia și de secretarul Conferinței Muntenia - Georgel Pîrlitu. Bineînţeles că privim deja mai sus!

 

În martie 2008, a avut loc prima tabără biblică în compania membrilor familiei Waters care au susținut o serie excelentă de seminare de management familial și dezvoltare spirituală. Participarea a fost deosebită și interacțiunile de calitate. 5 zile s-au dovedit insuficiente :)